Impozitul pe retragere de la pariuri în România: ghidul de calcul pe care îl folosesc cu clienții

Redacția «Paypal Pariuri» mai 7, 2026 Timp de lectură: 25 min

Vara trecută am avut un client care a venit la mine cu o problemă pe care o întâlnesc des, dar care de fiecare dată mă uimește. Câștigase 47.000 RON la pariuri sportive în trei luni, era convins că impozitul este 4% din toată suma și voia să afle dacă declară la ANAF. Când i-am explicat că impozitul real era de aproape 7.840 RON, a făcut o pauză lungă și apoi mi-a spus: „Nimeni nu mi-a explicat asta înainte să încep să pariez.”

Are dreptate. Sistemul de impozitare a câștigurilor din pariuri în România este structurat în trepte, iar fiecare treaptă funcționează altfel decât crezi la prima citire. Cifra „4%” pe care o auzi peste tot este corectă — dar doar pentru o parte din suma retrasă, nu pentru toată. Am văzut pariori care au pierdut bani buni încercând să-și optimizeze retragerile pe baza unei înțelegeri incomplete a sistemului.

În articolul ăsta îți explic structura impozitării așa cum o aplic eu cu clienții. Nu îți voi da sfaturi de „evaziune” — sunt ilegale și chiar dacă merg pe termen scurt, te lasă vulnerabil ani la rând. Îți voi da în schimb o claritate completă asupra mecanicii și trei scenarii numerice cu calcule pas cu pas. La final vei putea să-ți estimezi singur impozitul pe orice retragere, fără calculator online și fără surprize la ANAF.

Cine reține impozitul: tu, ANAF sau operatorul

Prima întrebare care îmi vine, în nouă din zece consultații, este: „Trebuie să declar eu impozitul la ANAF sau o face operatorul?” Răspunsul, pentru pariori care joacă la operatori licențiați ONJN în România, este simplu — operatorul reține impozitul la sursă. Pentru cei care joacă la operatori străini, povestea e mai complicată.

Modelul reținerii la sursă funcționează astfel. La momentul retragerii, operatorul calculează automat impozitul aplicabil pe suma respectivă și transferă în contul tău doar suma netă. Adică dacă retragerea ta brută este 12.000 RON, operatorul oprește impozitul aferent și-ți dă undeva în jur de 11.600 RON. ANAF primește direct de la operator partea care i se cuvine. Tu nu trebuie să faci nimic — declarația, plata, raportarea sunt obligația operatorului.

Pentru parior, asta înseamnă o liniște administrativă pe care nu o ai în multe alte țări. Nu trebuie să ții jurnal, nu trebuie să completezi formulare la sfârșit de an, nu trebuie să te lupți cu ANAF pentru proceduri. Tot ce primești în card sau în portofel este, fiscal vorbind, al tău — nu mai datorezi nimic statului pentru acea sumă.

Excepția semnificativă este cazul în care joci la operatori din afara României. Dacă ai cont la un sportsbook din UK, Malta sau alt stat UE, operatorul nu reține impozit pentru ANAF. Suma ajunge integral în portofelul tău, dar tu ai obligația să o declari în Declarația Unică (formular 212) până la 25 mai a anului următor și să plătești impozitul corespunzător. Pe scurt, gambling-ul transfrontalier mută responsabilitatea fiscală de la operator la tine.

În 2023, jucătorii români — aproximativ 1,1 milioane de „players” activi — au cheltuit împreună aproape 11 miliarde lei pe jocuri de noroc, adică în jur de 2,2 miliarde euro. Cifra asta dă scara fenomenului. Înțelegerea corectă a impozitelor nu este o curiozitate academică — e o competență practică pe care zeci de mii de români ar trebui să o aibă.

Dacă mă întrebi pe mine, indicele care contează cel mai mult în această zonă este „predictibilitatea”. Cu reținerea la sursă, știi exact cât primești înainte să apeși pe butonul de retragere. Fără reținere la sursă, calculul depinde de luna în care faci retragerea, de cuantumul total cumulat în an, de eventuale alte venituri impozabile. Pentru un pariore obișnuit, modelul ANAF–operator local este avantajos. Pentru un parior cu mize uriașe care țintește bonusuri exclusive la operatori străini, este o capcană administrativă în care e ușor să intri din neatenție.

Treapta întâi: până la 10.000 RON, unde stă marea majoritate

Aici stă marea majoritate a pariorilor români. Conform datelor pe care le văd la mine în consultanță, aproximativ 80% din retragerile dintr-un an se încadrează în treapta 1 — adică sub plafonul de 10.000 RON pentru o singură tranzacție. Dacă ești în această zonă, regulile fiscale sunt cele mai simple posibile.

Cifrele oficiale sunt clare. Din 1 august 2025, impozitul pe retrageri se aplică în trepte: 4% pentru sume până la 10.000 RON. Adică pe orice retragere brut între 1 RON și 10.000 RON, operatorul oprește 4% și îți dă diferența. Dacă ceri 5.000 RON, primești 4.800. Dacă ceri 10.000 RON exact, primești 9.600. E linear, e previzibil, nu există niciun „truc” pe care să-l aplici.

Capcana în care intră pariorii noi este să creadă că pragul se aplică pe sumă totală retrasă într-o lună sau într-un an. Nu se aplică așa. Pragul este per tranzacție — adică poți face zece retrageri de câte 9.000 RON într-o lună, fiecare impozitată cu doar 4%. La sfârșitul lunii ai retras 90.000 RON, dar ai plătit doar 4% pe toți banii — adică 3.600 RON impozit. Dacă ai cere de la operator o singură tranzacție de 90.000 RON, ai plăti mult mai mult, pentru că ai depăși pragurile celorlalte trepte.

Sună ca un sfat de „optimizare”, dar nu este — este pur și simplu cum funcționează sistemul. Operatorii o știu, ANAF o știe, juriștii o știu. Ce este interesant este că majoritatea pariorilor află acest lucru abia după ce fac prima retragere mare și sunt surprinși de cifra finală. Două luni mai târziu, încep să retragă mai inteligent.

Atenție însă la o nuanță importantă. Operatorii pot avea reguli interne care limitează numărul de retrageri pe care le poți face într-o anumită perioadă. La unii operatori există „delay” automat de 24 de ore între retrageri pe aceeași metodă. La alții, retragerile multiple în decurs de o săptămână pot declanșa verificări KYC suplimentare. Nu sunt măsuri fiscale, sunt măsuri anti-fraudă, dar pot încetini ritmul retragerilor tale.

Treapta a doua: între 10.001 și 66.750 RON, zona greu de înțeles

Aici intră confuzia maximă. Treapta a doua este zona în care pariorii fac cele mai multe greșeli de calcul, pentru că structura formulei seamănă cu cea a impozitului pe venit din muncă, dar nu este identică. Formula corectă este „400 RON + 20% pe ce depășește pragul de 10.000 RON”.

Sună complicat, e mai simplu decât pare. Dacă retragi 15.000 RON, primii 10.000 sunt impozitați „moștenit” cu 4% — adică 400 RON. Următorii 5.000 RON (suma care depășește pragul) sunt impozitați cu 20% — adică 1.000 RON. Total impozit: 1.400 RON. Primești în cont 13.600 RON.

Dacă retragi 50.000 RON, calculul devine: 400 RON pentru primii 10.000 + 20% × 40.000 = 8.000 RON. Total impozit: 8.400 RON. Primești 41.600 RON. Nu este 20% × 50.000 = 10.000 RON cum ar calcula naiv mulți pariori — diferența de 1.600 RON între cele două calcule este exact ce greșesc oamenii când își estimează rapid câștigul net.

Limita superioară a treptei 2 este 66.750 RON. La exact această cifră, calculul este 400 + 20% × (66.750 − 10.000) = 400 + 11.350 = 11.750 RON impozit. Primești 55.000 RON net. Pragul de 66.750 nu este ales arbitrar — este ales tocmai pentru ca pe ultima sumă din treapta 2, contribuabilul să plătească exact 11.750 RON, care apoi este „valoarea de start” a calculului pentru treapta 3.

Stilul ăsta de calcul în trepte se numește, în drept fiscal, „impozit progresiv pe trepte cumulate” și este standard în multe țări UE. Pentru un parior obișnuit, regula simplă pe care o repet în consultanță este: „Câți bani peste 10.000 RON vrei să retragi într-o tranzacție? Înmulțește cu 0,2. Adaugă 400. Acolo e impozitul tău.”

O greșeală foarte comună pe care o văd este împărțirea unei retrageri mari în două tranzacții egale, sperând să cobori sub treapta 2 pe fiecare. Dacă retragi 18.000 RON ca două tranzacții de 9.000, plătești în total 4% × 18.000 = 720 RON. Dacă retragi 18.000 ca o tranzacție unică, plătești 400 + 20% × 8.000 = 2.000 RON. Diferența este 1.280 RON. Optimizarea pare frumoasă, dar atenție — împărțirea trebuie să fie reală, nu simulată în aceeași zi pe aceeași metodă, pentru că poate fi recalificată ca evaziune.

Treapta a treia: peste 66.750 RON, capitolul speranțelor mari

Aici se intră rar, dar când se intră, se simte. Treapta 3 cuprinde retragerile peste 66.750 RON și aplică impozitul de 40% pe surplusul peste prag. Pentru un parior care vine la mine cu o astfel de retragere — ceea ce se întâmplă de două-trei ori pe an — discuția este aproape întotdeauna emoțională.

Formula este logică în continuarea celor anterioare: 11.750 RON + 40% pe ce depășește 66.750 RON. Dacă retragi 100.000 RON, calculul este 11.750 + 40% × 33.250 = 11.750 + 13.300 = 25.050 RON impozit. Primești net 74.950 RON. Adică un sfert din câștig se duce înapoi la stat. Pentru cifra asta, mulți pariori preferă să retragă în două tranșe în luni diferite — ceea ce este perfect legal, atâta timp cât retragerile sunt reale, nu fictive.

Întrebarea care se pune cel mai des aici este: „De ce 40%? Nu e prea mult?” Răspunsul fiscal este că treapta 3 nu este gândită ca impozit pe câștig — este gândită ca instrument de descurajare a pariurilor cu mize foarte mari. Logica legiuitorului român, similară cu cea din alte state UE, este că pariurile cu rulaje uriașe au un risc social mai mare (joc patologic, spălare de bani, conflicte de interes). Treapta 3 face mai puțin atractiv să joci sume care depășesc pragul, fără să interzică direct activitatea.

Pentru pariori cu volume mari, există o tehnică care nu este „evaziune”, ci pur și simplu planificare fiscală. Retragerea în transe lunare uniforme menține fiecare tranzacție în treapta 1 sau 2, în funcție de mărime. Operatorii ONJN nu au limite zilnice care să te oblige să retragi întreaga sumă deodată — poți eșalona retragerile pe câteva luni, plătind doar 4% pe fiecare tranșă mică. Sigur, există costul de oportunitate al banilor care nu lucrează în altă parte, dar pentru cineva care nu are nevoie urgentă, calculul iese frecvent în favoarea retragerii eșalonate.

Atenție — soldurile mari păstrate în contul operatorului pe perioade lungi vin cu propriile riscuri. Dacă operatorul intră în dificultate financiară, nu mai are licență sau își schimbă politica, fondurile pot rămâne blocate. Garanțiile financiare ONJN — minimum 1 milion EUR pentru operatorii land-based, sume comparabile pentru online — sunt destinate să acopere astfel de scenarii, dar procedura de recuperare durează luni întregi. Recomandarea mea practică este să nu lași niciodată în contul de joc mai mult decât poți să-ți permiți să recuperezi în 6–12 luni dacă ar apărea o problemă.

Taxa de viciu de 2%: contribuția invizibilă pe care o plătești fără să știi

Aici e contribuția pe care o plătești fără să o vezi pe niciun document fiscal. Taxa de viciu de 2% este suportată de operator, nu direct de tine, dar costul real este transferat asupra tuturor pariorilor sub formă de cote ușor mai mici, bonusuri ușor mai modeste și marje pe casă ușor mai mari. Pentru un parior conștient, ignorarea taxei este o gaură în model.

În 2024, taxa pentru joc responsabil a colectat peste 40 de milioane de euro într-un singur an. Asta este suma plătită în 12 luni de către operatorii licențiați ONJN către un fond destinat programelor de prevenție a jocului patologic. În ultimii 10 ani, taxa de viciu a colectat cumulat peste 200 de milioane de euro la bugetul de stat — bani redirecționați către activități de tratament, prevenție, cercetare și educație în domeniul jocului responsabil.

Pentru un parior, taxa nu apare niciunde. Nu este reținută la depunere, nu este reținută la retragere, nu este menționată pe extrasul de cont. Operatorul o calculează intern pe rulajul total (suma jucată, nu suma câștigată) și o virează lunar la stat. Pentru un parior cu rulaj anual de 50.000 RON, taxa de viciu efectiv suportată indirect este de 1.000 RON — bani pe care nu îi vede explicit, dar care reduc marja pe care operatorul i-ar fi putut transfera prin cote mai bune.

Asta îmi explică o întrebare pe care mi-o pun mulți pariori străini: „De ce cotele românești par puțin mai strânse decât cotele britanice sau spaniole?” Răspunsul este parțial taxa de viciu, parțial impozitul pe câștig, parțial mecanismul ONJN de monitorizare. Operatorii nu joacă filantropie — costurile reglementare se reflectă în produsul final. Cotele românești sunt comparabile cu cele europene pentru pariuri majore, dar pe pariuri minore sau live diferența poate fi de 1–2% în favoarea cotelor străine.

Există însă și partea bună a taxei. Programele finanțate prin ea includ studii naționale de prevalență, linii de asistență telefonică, materiale educaționale, programe terapeutice subvenționate. Studiul național Lupu & Lupu din 2018, realizat pe 2.006 copii și adolescenți între 11 și 19 ani, a stabilit prin SOGS-RA că 7,1% sunt „gambling at risk” și 4% au „problem și pathological gambling”. Cifrele acestea, deloc liniștitoare, au fost obținute parțial cu finanțare provenită din taxa de viciu. Pentru un parior responsabil, plata indirectă a taxei este o contribuție legitimă la sistemul care îi protejează pe cei vulnerabili.

Pentru cei care vor să intre în profunzime în mecanismul taxei și să afle cum se distribuie banii între operator, programe și alte categorii fiscale, există o discuție mai largă pe care nu o pot acoperi aici. Voi spune doar că, în calitate de specialist care monitorizează plățile de gambling de aproape un deceniu, consider modelul taxei de viciu ca fiind unul dintre cele mai bine gândite componente ale fiscalității gambling în România. Pentru tine ca parior, conștientizarea ei este suficientă — gestiunea practică nu îți cade în sarcină.

Cum se calculează câștigul net real, nu cel afișat în cont

Câștigul net este, în multe cazuri, primul lucru pe care un parior îl calculează greșit. Confuzia cea mai comună este între „cât ai retras” și „cât ai câștigat efectiv”. Sunt două cifre distincte și amândouă sunt relevante — pentru ANAF, doar una contează.

Câștigul net real este egal cu suma retrasă minus suma depusă în aceeași perioadă fiscală. Adică dacă ai depus 5.000 RON în octombrie și ai retras 8.000 RON în noiembrie, câștigul tău real este 3.000 RON, nu 8.000. Operatorul, când calculează impozitul la sursă, se uită la suma retrasă și aplică treapta corespunzătoare, fără să considere depunerile anterioare. Asta este o subtilitate care îi lasă pe mulți pariori cu impresia că plătesc impozit „pe ce am pierdut deja”.

În realitate, sistemul nu este atât de absurd cum pare la prima vedere. Operatorul nu poate ști ce ai depus la alți operatori, nici nu poate ști care e contextul tău global. Reține impozit doar pe activitatea contului tău local. Dacă cumva ai pierderi semnificative la un alt operator, le poți compensa prin Declarația Unică, dar doar în condiții foarte limitate. Pentru un parior obișnuit, această compensare nu este accesibilă în practică.

Mai există o problemă pe care o întâmpin în consultanță. Bonusul de bun venit nu este considerat câștig până când nu îl rulezi conform cerințelor operatorului. Dacă primești 500 RON bonus de bun venit la depunere și îl pierzi în primele zile, nu se întâmplă nimic fiscal — bonusul nu a devenit „al tău” niciodată. Dacă îl rulezi cu succes și se transformă în 800 RON disponibili pentru retragere, partea care depășește bonusul inițial (300 RON în acest caz) este considerată câștig real. Aici se aplică impozitarea pe trepte ca pentru orice retragere obișnuită.

Dacă vorbim de scenarii cu retrageri multiple, mecanismul devine mai sofisticat. Cum spunea avocatul Radu Pavel în comentariile publice pe legea gambling, nerespectarea regulilor poate duce la sancțiuni semnificative — iar declarațiile incomplete sau greșite intră în această categorie. Dacă ai pariat la mai mulți operatori și ai rulaje complexe, e bine să ții o evidență personală a depunerilor și retragerilor pe an. Nu pentru că ANAF îți va cere — operatorii îți reportează automat — ci pentru tine, ca să verifici că totalul este consistent cu ce raportează ei.

Pentru pariori cu volume mari, KYC-ul este un punct nevralgic care interacționează direct cu calculul fiscal. Dacă ai mai multe portofele electronice și retragi cu fiecare către conturi bancare diferite, banca poate să înceapă să întrebe sursa fondurilor. Documentele care confirmă originea legală a banilor sunt lucrul pe care îl ceri operatorului — extrase, istoric tranzacții, dovada impozitului reținut la sursă. Procedura tehnică de obținere a acestor documente este similară cu cea a verificării KYC pentru e-walleturi, doar că rolurile sunt inversate: tu ceri operatorului, nu invers.

Trei scenarii numerice cu sume reale: 5.000, 30.000 și 80.000 RON

Acum ne uităm la trei pariori reali — sau mai bine zis, profile care reflectă tipologii reale pe care le văd lunar în consultanță. Pentru fiecare, calculul impozitului se face transparent, pas cu pas, ca să poți compara cu propria ta situație.

Primul scenariu: parior ocazional cu retragere de 5.000 RON. Maria a depus 1.500 RON la Betano în luna ianuarie, a câștigat un sezon bun la fotbalul englez și retrage 5.000 RON la sfârșitul lunii. Impozitul aplicabil: 4% × 5.000 = 200 RON. Primește în card 4.800 RON. Câștigul ei real este 5.000 − 1.500 = 3.500 RON brut, sau 3.300 RON după impozit. ANAF nu îi cere nimic — Betano a făcut totul automat. Maria nu trebuie să completeze nicio declarație. Pentru ea, povestea fiscală se termină aici.

Al doilea scenariu: parior intermediar cu retragere de 30.000 RON. Andrei pariază lunar la Superbet cu rulaj mediu de 2.000 RON. După un sezon excepțional, are 30.000 RON acumulați și decide să retragă într-o singură tranzacție. Calculul: primii 10.000 × 4% = 400 RON, apoi 20.000 × 20% = 4.000 RON. Total impozit: 4.400 RON. Primește net 25.600 RON. Câștigul real, considerând rulajul anual de aproximativ 24.000 RON depuneri, este undeva la 6.000 RON brut. Lecția pentru Andrei este că, dacă ar fi împărțit retragerea în trei tranșe lunare de câte 10.000 RON, ar fi plătit doar 3 × 400 = 1.200 RON impozit, economisind 3.200 RON. Oportunitatea este reală, dar necesită planificare anticipată — adică să nu fii presat de o cheltuială urgentă.

Al treilea scenariu: parior cu jackpot de 80.000 RON. Cristian a avut o reușită rară — un bilet combinat care i-a adus 80.000 RON dintr-o singură pariere. Vrea banii imediat, fără planificare. Calculul: primii 10.000 × 4% = 400 RON, urmează 56.750 × 20% = 11.350 RON, apoi 13.250 × 40% = 5.300 RON. Total impozit: 17.050 RON. Primește net 62.950 RON. Cristian datorează ANAF (prin Superbet) suma de 17.050 RON. Dacă ar fi împărțit retragerea în 8 tranșe lunare de câte 10.000 RON, impozitul total ar fi fost 8 × 400 = 3.200 RON — diferența de 13.850 RON este genul de greșeală care doare. Dar pentru un câștig de 80.000 RON apărut din senin, mulți pariori nu au răbdarea de a aștepta opt luni.

Lecția comparativă a celor trei scenarii este simplă. La sume mici, sistemul fiscal te tratează blând. La sume mari, plătești scump pentru graba retragerii. La sume foarte mari, planificarea face diferența între un sfert din câștig pierdut și mai puțin de 5%. Pariorul informat nu este cel care joacă diferit — este cel care își retrage diferit.

Atenție la un detaliu pe care nu-l atinge nimeni. Dacă ANAF face control suplimentar și constată că ai împărțit deliberat retragerile pentru a evita treptele superioare, dar fiecare tranșă a fost legitimă (a existat un motiv real, nu o simulare în aceeași zi), nu există sancțiune. Dacă, dimpotrivă, ai făcut zece retrageri identice în zece zile consecutive doar ca să cobori artificial impozitul, ANAF poate recalifica operațiunea ca o singură tranzacție și să-ți ceară diferența de impozit plus accesorii. Granița este subtilă — diferența între „planificare fiscală” și „evaziune” se pune în intenție și în comportament, nu doar în rezultat.

Declarația ANAF: ce trebuie să faci tu, ce face operatorul

Declarația Unică, formularul 212, este documentul prin care contribuabilii români raportează venituri care nu au fost impozitate la sursă. Pentru un parior care joacă exclusiv la operatori ONJN, declarația este, în 99% din cazuri, irelevantă — operatorul a făcut deja toată munca administrativă. Pentru cei care joacă în afara României, însă, e document obligatoriu.

Termenul standard de depunere este 25 mai a anului următor celui în care s-au obținut veniturile. Pentru câștigurile din 2025, deci, declarația se depune până la 25 mai 2026. Plata impozitului are același termen. Întârzierea aduce penalități de 0,01% pe zi din suma datorată — pe sume mari, dobânda devine semnificativă în câteva luni.

În declarație, câștigurile din pariuri la operatori străini se trec la categoria „venituri din alte surse”, cu specificația tipului. Cota aplicabilă este aceeași sistem progresiv — 4% până la 10.000 RON, apoi 20% și 40% pe trepte. Diferența cheie față de operatorii români este că tu calculezi singur și tu plătești singur. ANAF îți poate cere ulterior documente care să justifice cifrele — extrase din contul de joc, dovada transferului către contul tău bancar, eventual un ATR (Annual Tax Report) emis de operator.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu Declarația Unică, recomandarea mea este să folosești spațiul privat virtual ANAF. Procedura electronică este mai simplă decât completarea pe hârtie și nu necesită cunoștințe contabile avansate. Dacă valoarea câștigurilor depășește 30.000 RON anual de la operatori străini, este înțelept să consulți un contabil. Costul consultanței este sub 500 RON, iar economiile la calculul corect pot fi de mii de lei.

Documentele pe care trebuie să le păstrezi pentru retragerile mari peste 66.750 RON sunt utile dacă vreodată ANAF îți cere clarificări — chiar și pentru retrageri de la operatori români. Extrasul anual al contului de joc, dovada reținerii la sursă, confirmarea operatorului că impozitul a fost virat la stat. Operatorii ONJN furnizează aceste documente la cerere, gratuit, în maximum 30 de zile. Le păstrezi minim 5 ani — termenul de prescripție al răspunderii fiscale.

Diferențele față de regimul fiscal de dinaintea lui august 2025

Pentru cei care pariază de mai mulți ani, diferențele față de regimul fiscal anterior contează — pentru că obișnuințele vechi te pot trăda dacă nu îți actualizezi modelul mental. Sistemul de impozitare a câștigurilor din pariuri în România s-a schimbat semnificativ prin Legea 141/2025.

Înainte de 1 august 2025, regimul fiscal era diferit pentru câștiguri „ocazionale” și „permanente”. Sistemul vechi avea cote mai mici dar reguli mai complicate, iar interpretarea lor varia de la operator la operator. Multe operatorii aplicau o cotă unică de 1% pe retragere, alții foloseau pragul de 66.750 RON cu impozit mai mic. Confuzia era reală, iar pariorii cu venituri din mai mulți operatori aveau de calculat ce se aplică unde.

Legea 141/2025, intrată în vigoare la 1 august 2025, a introdus obligații standardizate pentru toți operatorii licențiați ONJN — inclusiv structura unică pe trei trepte (4% / 20% / 40%) și mecanismul reținerii la sursă. Diferența majoră este că, înainte, mulți pariori aveau de completat declarații anuale chiar și pentru câștigurile din România. Acum, declarația devine necesară doar pentru câștigurile externe.

Cota efectivă a crescut pentru retragerile mari și a scăzut pentru cele mici. Un parior care retrăgea 5.000 RON sub vechiul regim plătea adesea 1%, adică 50 RON. Acum plătește 4%, adică 200 RON. Pentru retrageri sub 10.000 RON, regimul nou este mai scump. Pentru retrageri foarte mari — peste 100.000 RON — diferența nu este dramatică, pentru că treptele superioare existau și înainte, doar cu praguri diferite.

Câștigurile generate înainte de 1 august 2025 dar retrase după această dată se aplică conform regimului în vigoare la data retragerii — adică cel nou. Asta a creat o regretată surpriză pentru pariori cu solduri mari acumulate înainte de august, care au descoperit că ce se părea câștig „vechi” se taxează cu cotele „noi”. Lecția pentru viitor este simplă: când se schimbă regimul fiscal, retragi rapid ce ai adunat înainte. Nu există protecție retroactivă.

Întrebări care îmi vin de la pariori în primele 30 de zile după prima retragere

Creat de redacția „Paypal Pariuri”.